Valentin-Norbert Ţăruş, fondatorul companiei: „Sunt convins că ne vom menţine performanţa, ceea ce înseamnă un efort mult mai mare din partea noastră, deoarece guvernanţii au introdus un impozit de 1% pe cifra de afaceri”
Acţionarii distribuitorului de medicamente Farmaceutica Remedia (RMAH) au aprobat, în adunarea de ieri, alocarea sumei de aproape 4,73 milioane de lei ca dividende, după cum reiese din raportul companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Valentin-Norbert Ţăruş, fondatorul şi directorul general al Farmaceutica Remedia, şi-a exprimat convingerea că şi în acest an compania va reuşi să obţină un profit asemănător cu cel din anii anteriori şi în consecinţă să acorde dividende asemănătoare, chiar dacă Remedia va trebui să plătească un impozit de 1% pe cifra de afaceri.
„Am convingerea că vom reuşi şi în 2024 să încheiem cu un rezultat care să fie în linie cu profitul şi dividendele pe care le-am distribuit în anii anteriori. În ultimii cinci-şase ani, Remedia a distribuit, în medie, dividende în valoare de circa un milion de euro. În 2025 vom distribui dividendele pe 2024 şi sunt convins că vom reuşi să ajugem la o performanţă similară, ceea ce înseamnă un efort mult mai mare din partea noastră, deoarece în acest an, guvernanţii au introdus un impozit de 1% pe cifra de afaceri. Dacă impozitarea profitului anul trecut a însemnat ceva spre două milioane de euro, prin aplicarea noului sistem de impozitare, Remedia care va realiza anul acesta o cifră de afaceri de peste 600 milioane de lei, va trebui să plătească poate 6,5 milioane de lei impozite, care vor afecta profitul. Dar sunt convins că directorii Remedia vor reuşi să repete performaţele realizate în anii precedenţi”, a spus Valentin-Norbert Ţăruş, cu ocazia conferinţei organizate de companie”.
Dividendul unitar aprobat de acţionari pentru acest an este de 0,05 lei care, raportat la preţul acţiunii RMAH de ieri, de 0,702 lei, echivalează cu un randament brut de 7,1%.
Anul trecut, Farmaceutica Remedia a obţinut venituri din exploatare consolidate de aproape 600 milioane de lei cu 11,2% peste cele din anul anterior şi un profit brut de 6,1 milioane lei, sub cel de circa şapte milioane lei din 2022. Pentru acest an, compania şi-a propus investiţii în valoare totală de 14,2 milioane lei, pentru Farmaceutica Remedia şi Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics.
La finele lui 2023, Valentin-Norbert Ţăruş avea 81% din compania a cărei evaluare bursieră se ridică la circa 67 milioane de lei.
SURSA: BURSA.RO
No Comment